Top cele mai frumoase locuri din stațiunea Hurghada

     Stațiunea Hurghada este una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Egipt. Pe lângă faptul că în această stațiune veți descoperi numeroase hoteluri de cinci și patru stele, turiștii care își planifică un sejur în Hurghada vor putea vizita și orașul vechi, Dahar. Să nu vă mirați ca pe străzile orașului vechi veți atrage privirile tuturor localnicilor, care se amuză teribil când văd turiști. Străzile din Hurghada sunt destul de aglomerate, iar de regulile de circulație nu prea se ține cont, astfel încât credem că este bine să fiți mereu atenți încât nimic rău să nu vi se întâmple. În această zonă a orașului funcționează o multitudine de buticuri și magazine, care sunt deschise în intervalul orar 11:00 – 22:00. Cele mai multe magazine comercializează suveniruri, dar veți descoperi și birouri ale agențiilor de turism care oferă excursii opționale. În cazul în care nu doriți cu adevărat să achiziționați ceva vă sfătuim ca mai bine să nu interacționați cu comercianți, deoarece aceștia tind să devină obositori și vă vor face să vă pierdeți mult timp. În Dahar veți putea vizita și numeroase moschei frumoase care merită vizitate, o piață de pește și o piață de fructe. Veți avea ocazia să vizitați Hurghada Marina, o zonă deosebit de curată, cu restaurante cochete și cafenele unde vă puteți relaxa și puteți fuma shisha. Acestora li se adaugă o multitudine de buticuri cu suveniruri. Cu siguranță vă va plăcea să admirați yahturile luxoase din portul orașului. Nu vă puteți afla în Hurghada fără să vizitați moscheea Al Mina. Aceasta este situată în zona Dahar, pe strada El-Shohada, și are o arhitectură spectaculoasă, luându-vă ochii cu strălucirea sa. Moscheea are două minarete înalte de zeci de metri și este considerată cea mai mare moschee din Hurghada. La fel de spectaculoasă este și curtea interioară a moscheii, un spațiu extrem de potrivit pentru fotografii. Dacă doriți să o vizitați trebuie să fiți atenți să nu vă suprapuneți peste orele de rugăciune fiindcă astfel nu veți avea acces. Pentru a vizita moscheea, persoanele de sex feminin trebuie să țină cont de câteva considerente, fiind nevoite să poarte jellabia, o rochie musulmană pentru rugăciune.

     O altă moschee situată în zona Dahar este Moscheea Abdulmoneim Riadh. Lăcașul de rugăciune este cunoscut în rândul localnicilor drept Marea Moschee. Moscheea a fost pentru o lungă perioadă de timp simbolul stațiunii Hurghada. Dacă doriți să vizitați această moschee trebuie să vă îndreptați către strada El-Nasr. Moscheea datează de la începutul anilor ´70, a fost construită în stil clasic islamic și are două minarete. În stațiunea Hurghada veți putea vizita și un acvariu. Vă sfătuim însă să nu vă entuziasmați, deoarece acvariul nu este nici prea mare, nici prea impresionant în ceea ce privește fauna. Turiștilor care doresc să se bucure de un sejur cât mai animat le recomandăm să viziteze și mini fabrica în care se produc parfumuri și uleiuri parfumate. Turiștii vor fi serviți cu ceai rece și vor putea mirosi diverse mostre de parfumuri. După ce le veți mirosi veți avea ocazia de a și achiziționa parfumurile care v-au atras atenția.  

 Litoral Marea Rosie Hurghada poza

    Pentru turiștii care vor să descopere adevăratul farmec al Egiptului recomandăm o vizită a Pieței de Fructe (Eldahar Market). Dacă aveți fobie de mulțimi mai bine să nu vizitați piața, deoarece este extrem de aglomerată. Aici veți descoperi o multitudine de tarabe cu fructe, dar și cu legume, putând achiziționa de la banane, portocale, smochine, curmale, mango, lime, roșii, cartofi, dovlecei, vinete, la fructe și legume specifice locului. Comercianții sunt zgomotoși și insistă să le cumpărați marfa. Aglomerația și mizeria din piață se poate să nu fie pe gustul dumneavoastră, iar în cazul în care doriți să achiziționați ceva fiți cu mare băgare de seamă. Iubitorii de shopping trebuie neapărat să viziteze zona Sekalla, unde vor descoperi strada Sheraton. Pe această stradă sunt dispuse o multitudine de magazine, buticuri, cafenele și restaurante. Important este să știți din start că în aceste magazine totul se negociază, prețurile nefiind afișate. Astfel, dacă doriți să achiziționați ceva, trebuie neapărat să vă înarmați cu tupeu, pentru ca astfel să obțineți cel mai bun preț. Bacșișul este și el la ordinea zilei, încât la finalul sejurului dumneavoastră veți tinde să aveți senzația că ați plătit mai mult de decât se cuvenea pentru anumite produse.

 Litoral Marea Rosie Hurghada poza

    Cele mai importante atracții ale orașului Hurghada rămân însă plajele, care sunt foarte bine amenajate, au un aspect exotic, fapt ce se datorează în parte palmierilor. Aici vă veți putea bucura de nisip fin, fierbinte și de apă cristalină. Intrarea în apă este lină, iar marea este lipsită de valuri, ceea ce face ca stațiunea să fie extrem de potrivită pentru familiile cu copii. Plajele din stațiunea Hurghada sunt în permanență supravegheate de către salvamari, iar curățenia se ridică și ea la cele mai înalte cote. În fiecare seară plajele sunt curățate, se netezește nisipul, iar șezlongurile sunt ordonate. Turiștii își pot petrece timpul fie la soare, fie în apă, fie practicând diverse sporturi nautice.   La lăsarea întunericului orașul Hurghada este luminat feeric, astfel încât o să fie o adevărată plăcere să-l vizitați. Odată cu apusul soarelui, atmosfera din stațiunea Hurghada devine tot mai animată. O multitudine de turiști se plimbă pe străzile largi și se bucură de aerul ceva mai suportabil. Pe străzile orașului câteva cămile sunt puse la dispoziția turiștilor, astfel încât aceștia să se poată plimba cu ele. 

 Litoral Marea Rosie Hurghada poza

Hoteluri cu acces la internet wireless din Hurghada

Mulți dintre noi suntem nedezlipiți de telefoanele mobile, iar simplu gând de a fi privați de acestea ne trezește gânduri dintre cele mai negre, care nu sunt deloc binevenite în vacanță. Când călătorim, cu atât mai puțin dorim să fim privați de accesul la internet și la rețelele de socializare, deoarece vrem să încărcăm cât mai repede cele mai reușite fotografii  sau să le trimitem celor dragi, rămași acasă. În Egipt fie vă limitați la internetul wireless din hoteluri, restaurante și alte localuri, fie optați pentru cartele locale PrePay.

Citeste mai mult.

Cele mai bune hoteluri cu aquapark din Hurghada

Egiptul este o destinație de vacanță ce a început să capete tot mai multă popularitate în rândul turiștilor. Raportul calitate-preț este unul excelent, turiștii putându-se totodată bucura de peisaje spectaculoase, plaje mătăsoase, de activități aparte și de excursii către cele mai interesante atracții turistice ale lumii antice. Hurghada este cea mai apreciată stațiune turistică egipteană de pe litoralul Mării Roșii, turiștii fiind atrași de infrastructura sa dezvoltată, precum și de atmosfera animată. Pentru turiștii care doresc să-și petreacă vacanța alături de copii, dar nu numai, ne-am gândit să întocmim un articol referitor la cele mai populare hoteluri care oferă acces la aquapark-uri. 

Citeste mai mult.

Câteva activități pentru care puteți opta în Hurghada, pentru a vă bucura de un sejur cât mai animat

Situată pe coasta Mării Roșii, stațiunea Hurghada este cea mai populară destinație turistică a Egiptului. Stațiunea se bucură de plaje întinse, apa mării este caldă și curată, aici putându-se practica o mulțime de sporturi acvatice, precum scufundări, snorkeling și kitesurfing.

Citeste mai mult.

Cele mai apreciate hoteluri de 5 stele din Hurghada

Hurghada este cea mai populară destinație turistică din Egipt, sute de mii de turiști alegând în an de an să-și petreacă concediile aici. Stațiunea s-a adaptat cererii, astfel încât pe cuprinsul său veți descoperi numeroase hoteluri în stil oriental, care oferă oaspeților lor o gamă variată de facilități și servicii.

Citeste mai mult.

  Hurghada - cele mai populare restaurante și baruri

Hurghada este una dintre destinațiile turistice de top din Egipt, iar la acest lucru contribuie și restaurantele, cafenelele și barurile de pe cuprinsul său. Relaxarea de pe plajă și activitățile sportive pot fi completate de savurarea unor cocktail-uri delicioase, a berilor reci și a diverselor gustări și preparate cu care vă întâmpină restaurantele din stațiune.

Citeste mai mult.