Egiptul începe să fie o destinație tot mai populară în rândul turiștilor români, însă marea majoritate a acestora nu au prea multe informații despre acestă țară și despre condițiile meteo de aici. În Egipt vă veți putea bucura de un sejur exotic și liniștit, pe durata căruia veți putea vizita și câteva obiective turistice senzaționale, fără să trebuiască să plătiți o avere sau să zburați ore în șir, deoarece este o destinație de vacanță destul de accesibilă românilor și din punct de vedere al costurilor și în ceea ce privește distanța. Egiptul este o țară ce merită a fi vizitată cel puțin o dată în viață, deoarece vă va fascina cu istoria sa de mii de ani, precum și cu tradițiile și obiceiurile ce sunt foarte bine conservate. Locurile și peisajele de pe cuprinsul Egiptului sunt cu totul spectaculoase, neasemănându-se cu cele din destinații precum Bulgaria, Grecia sau Turcia. Egiptul se bucură de o climă deșertică, ceea ce înseamnă că soarele strălucește pe toată durata anului, iar precipitațiile cad destul de rar. Înainte de a vă hotărî asupra stațiunii sau a orașului în care vreți să vă petreceți sejurul, credem că este important să știți că între partea nordică a țarii și cea sudică diferențele climatice sunt semnificative. În zona litoralului Mării Mediterane și în Delta Nilului vom avea de-a face cu un climat subtropical, iarna temperatura medie fiind de 16 grade Celsius, iar în timpul anotimpului cald de 24 grade Celsius. Cea mai mare parte a precipitațiilor cad în timpul iernii. Mergând spre sud, se observă cum clima se schimbă, temperaturile fiind simțitor mai ridicate, iar aerul deosebit de uscat, fapt explicabil, având în vedere clima tropical deșertică. Cel mai fierbinte oraș al Egiptului este Luxorul, unde în timpul verii temperaturile depășesc 50 grade Celsius. Pentru a face față atmosferei dogoritoare trebuie să vă înarmați cu creme cu factor ridicat de protecție solară și cu ceva cu care să vă acoperiți capul. În Luxor temperatura medie anuală este de circa 26 grade Celsius, cea mai însorită lună a anului fiind iunie, când soarele strălucește 12 ore pe zi, iar ziua, termometrul depășește 40 de grade Celsius.
Egiptul are avantajul de a oferi condiții prielnice pentru plajă, indiferent de perioada anului, turiștii putând să-și petreacă în stațiunile de aici atât concediul de vară, cel de Paște, cât și pe cel de Crăciun. Astfel, dacă nu iubiți frigul, în ianuarie în loc să vă petreceți vacanța în stațiunile montane, vă puteți bucura de vremea frumoasă din Egipt, puteți vizita obiectivele turistice și puteți reveni în România cu un bronz de invidiat. Trebuie însă să știți că în ianuarie vremea este destul de capricioasă, astfel că puteți risca să prindeți ploi torențiale, vânturi puternice și furtuni de nisip. Cu toate acestea, ianuarie e o lună potrivită pentru cei care doresc să viziteze obiectivele turistice, temperaturile fiind mai suportabile decât în timpul verii. În cazul în care știți că nu puteți suporta temperaturile caniculare, atunci evitați să vizitați Egiptul în lunile iunie, iulie și august, când temperaturile se situează în jurul valorii de 50 grade Celsius. Cele mai potrivite luni în care vă recomandăm să vă plănuiți vacanțele sunt lunile de primăvară și de toamnă, în aceste perioade putând îmbina timpul petrecut pe plajă cu timpul dedicat vizitării obiectivelor turistice sau altor activități caracteristice Egiptului.
Dacă plănuiți ca cea mai mare parte a vacanței să o petreceți pe plajă cele mai indicate luni sunt martie, aprilie, mai, octombrie și noiembrie. În această perioadă, în stațiunile Hurghada și Sharm El Sheikh, temperaturile urcă până la 30 grade Celsius, astfel încât diminețile și după-amiezele sunt ideale pentru plajă. În schimb, dacă scopul sejurului este acela de a explora cât mai mult și de a vizita obiectivele turistice ale Egiptului, atunci clar că cea mai bună alegere sunt lunile de iarnă, temperaturile făcând aceste activități mai plăcute. În plus, în perioada de iarnă nu veți avea de-a face nici cu aglomerație, iar prețurile sunt ceva mai mici decât în timpul sezonului. Turiștii care doresc să petreacă un sejur în Egipt cu ocazia Sărbătorilor de iarnă pot vizita orașele Cairo și Luxor, iar apoi se pot relaxa pe litoralul Mării Roșii. Puteți opta pentru unități de cazare dotate cu piscină încălzită, astfel, în cazul în care apa mării este rece, puteți să vă relaxați în hotel.