Oferte Cazare - Litoral Egipt ☀️ 2025

Cazare - Litoral Egipt 2025

Egiptul este un stat arab, situat în nordul Africii, mărginit la nord de Marea Mediterană, în est de Fâșia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba și de către Marea Roșie. În sud se învecinează cu Sudanul, iar în partea de vest cu Libia. Egiptul are o suprafață de 1.000.000 kilometri pătrați și o populație de aproximativ 86.000.000 locuitori. Numele oficial al Egiptului este Mișr, care se crede că este de origine semitică, însemnând „țară” sau „stat”. Numele Egipt s-a dezvoltat din latinescul Aegyptus, care la rândul său își are originea în cuvântul grecesc Αἴγύπτος "aiguptos". Fiind înconjurat de deșerturi și bucurându-se de solul fertil rezultat în urma revărsărilor periodice ale Nilului, în Egipt s-a dezvoltat cea mai măreață civilizație a antichității. Egiptul a fost primul stat al lumii și a fost înzestrat cu o administrație, o justiție, o fiscalitate și o armată care au constituit un exemplu pentru toate celelalte state de pe mapamond.

Citeste mai mult

In Egipt sunt 823 hoteluri, din care 345 de hoteluri de 5 stele, 263 de hoteluri de 4 stele, 153 de hoteluri de 3 stele, 41 de hoteluri de 2 stele, 21 de hoteluri de o stea.

Filtre Litoral Egipt 2025

Filtreaza hotelurile din Egipt pe baza numarului de stele:

Filtreaza hotelurile din Egipt pe baza tipului de masa:

Preturi pentru 2 adulti la
Caribbean World Resort Soma Bay incepand cu 577.00 €
Plecare 23 Noiembrie 2024, 7 nopti, Mic dejun
Preturi pentru 2 adulti la
Hotel Rixos Sharm El Sheikh incepand cu 1,624.00 €
Plecare 15 Februarie 2025, 7 nopti, All inclusive
Preturi pentru 2 adulti la
Pyramisa Suites Hotel And Casino incepand cu 757.00 €
Plecare 2 Martie 2025, 7 nopti, Fara Masa
In Guvernoratul Suez sunt 2 hoteluri, din care 3 hoteluri de 5 stele.
In Guvernoratul Alexandria sunt un hotel, din care 4 hoteluri de 5 stele, 11 hoteluri de 4 stele, 6 hoteluri de 3 stele.
Preturi pentru 2 adulti la
Al Masa Hotel incepand cu 553.00 €
Plecare 10 Februarie 2025, 7 nopti, Fara Masa
Preturi pentru 2 adulti la
Hotel Pickalbatros The Palace Port Ghalib incepand cu 762.00 €
Plecare 11 Ianuarie 2025, 7 nopti, All inclusive
Preturi pentru 2 adulti la
Hotel Rixos Sharm El Sheikh incepand cu 1,624.00 €
Plecare 15 Februarie 2025, 7 nopti, All inclusive
Preturi pentru 2 adulti la
Stella Di Mare Beach Hotel & Spa incepand cu 499.00 €
Plecare 12 Decembrie 2024, 7 nopti, Mic dejun
Preturi pentru 2 adulti la
Hotel Labranda Club Makadi incepand cu 469.00 €
Plecare 9 Februarie 2025, 7 nopti, Mic dejun

Preturile prezente pe aceasta pagina, referitoare la hotelurile din Egipt, sunt orientative, calculate pentru 2 persoane, pe baza prețurilor aplicate în ultimele 60 de zile. Pretul corect din acest moment este afisat in pagina de rezervare si este calculat in functie de ofertele si disponibilitatea curenta.

Egipt - o destinație de vacanță ce oferă turiștilor cultură, relaxare, aventură și distracție

   Primul regat unit a Egiptului a fost întemeiat de către Menes în jurul anului 3200 î. Hr, la conducerea căruia timp de aproape 3 milenii s-au succedat numeroase dinastii.  Perioada de maximă înflorire a Egiptului a fost în timpul faraonilor Tutmes și Ramses, care prin cucerirea Africii și Asiei au transformat statul într-un adevărat imperiu. În anul 595 î. Hr. ultima dinastie a căzut sub dominația persanilor, urmând ca în anul 320 î. Hr. Egiptul să fie cucerit de către Alexandru cel Mare. Dinastia Ptolemeilor s-a menținut până la cucerirea romană, regina Cleopatra fiind ultima conducătoare dinainte epocii creștine. În anul 647, Egiptul a fost cucerit de către arabi. În anul 1517, Egiptul a intrat în componența Imperiului Otoman, iar începând cu anul 1882 s-a aflat sub protectorat englez, urmând ca în anul 1952 să-și cucerească independența. Arta egipteană și colosalele monumente egiptene nu doar că i-au inspirat pe greci și pe romani, ci stârnesc și astăzi curiozitatea și admirația turiștilor. Egiptul este o destinație ideală ce îi atrage pe iubitorii de artă și istorie, dar nu numai. În cazul în care doriți să aflați informații inedite despre istoria acestui stat trebuie neapărat să vizitați capitala sa, Cairo, situată pe malul stâng al Nilului. Aici turiștii vor putea vizita fortăreața medievală Citadela, marele bazar Khan El Khalili, Biserica Suspendată, Biserica Sfânta Maria și Sinagoga Ben Ezra. Egiptul este celebrul, în special, datorită platoului Giza, situat pe malul vestic al Nilului, unde veți putea admira piramidele faraonilor Keops, Kefren și Mikerinos, precum și arhicunoscutul Sfinx, care are trup de leu și chip uman. O altă atracție a Egiptului pe care vă recomandăm să nu o ratați este Muzeul Egiptean, care se situează în topul celor mai mari muzee din lume. Muzeul a fost înființat în anul 1902, iar printre exponatele sale se regăsesc cele mai remarcabile comori ale faraonilor. Primul muzeu destinat adăpostirii artei egiptene a luat naștere în anul 1835, însă datorită noilor descoperiri, în anul 1858 s-a decis ca muzeul să fie mutat în Boulaq. În anul 1878 pe malul Nilului s-a deschis un alt muzeu, însă nu avea să aibă o istorie prea îndelungată, deoarece a fost inundat în mare parte. Exponatele muzeului au fost mutate la un muzeu din Giza, urmând ca în anul 1902 să-și găsească locul în actualul muzeu, situat în Piața Tahrir. Exponatele ocupă cele două etaje ale muzeului, la parter fiind expusă o impresionantă colecție de papirusuri și monezi antice din diferite materiale prețioase. Acestora li se adaugă statui de diferite mărimi și sarcofage. Parcurgând primul etaj al muzeului veți descoperi numeroase artefacte ce au aparținut faraonilor Egiptului precum și obiecte descoperite în Valea Regilor. Podoabele de aur ce au aparținut faraonului Tutankhamon sunt expuse într-o sală specială. Printre principalele atracții ale muzeului se situează și Sala Mumiilor Regale, loc în care veți putea admira un număr de 9 mumii ale faraonilor.

poza Egipt - o destinație de vacanță ce oferă turiștilor cultură, relaxare, aventură și distracție

       
   În topul atracțiilor Egiptului se situează și orașul Luxor, situat în partea sudică a statului. În această zonă a orașului au fost localizate cele mai interesante descoperiri arheologice din Egiptul antic. Ajunși în Egipt nu veți putea să ratați Templul lui Karnak și Valea Regilor, unde își dorm somnul de veci zeci de faraoni. În timpul sejurului în Egipt se merită să vizitați și Mănăstirea Sfânta Ecaterina, care se crede că a fost construită pe locul în care profetul Moise a văzut rugul aprins. Mănăstirea a fost înființată în perioada 548-565 și este cel mai vechi lăcaș de cult în care viața monahală s-a desfășurat fără întrerupere. În ultimii ani Egiptul a început să fie o destinație de vacanță tot mai populară, tot mai mulți turiști dorindu-și să-și petreacă vacanțele pe litoralul Mării Roșii. Marea Roșie desparte continentul african de cel asiatic și a fost denumită astfel datorită mineralelor de culoare roșie din munții ce o înconjoară. Până în secolul al XX-lea Marea Roșie era cunoscută și ca Golful Arab. Apa Mării Roșii are temperaturi cuprinse între 21 și 25 de grade Celsius, fapt ce o face perfectă pentru înot. De asemenea, Marea Roșie se bucură de o floră și faună deosebit de variate, precum și de vizibilitate ce ajunge până la 200 de metri, din acest motiv este considerată un adevărat paradis pentru pasionații de scufundări. 

poza Egipt - o destinație de vacanță ce oferă turiștilor cultură, relaxare, aventură și distracție

     În Egipt veți descoperi și stațiuni destinate relaxării și distracției. În acest registru se include Hurghada, cea mai populară destinație de concediu de pe litoralul Mării Roșii. Pe cuprinsul acestei stațiunii turiștii vor avea de ales din mai mult de 200 de hoteluri, totodată putându-se bucura de prezența a mai multor zone comerciale și facilități de petrecere a timpului liber. Turiștii care optează pentru un concediu în stațiunea Hurghada vor putea practica windsurf, navigație, dar zona este recunoscută în special pentru snorkeling și scufundări. 

Cele mai potrivite luni în care să plănuiți vacanțe în Egipt

Egiptul începe să fie o destinație tot mai populară în rândul turiștilor români, însă marea majoritate a acestora nu au prea multe informații despre acest țară și despre condițiile meteo de aici. În Egipt vă veți putea bucura de un sejur exotic și liniștit, pe durata căruia veți putea vizita și câteva obiective turistice senzaționale, fără să trebuiască să plătiți o avere sau să zburați ore în șir, deoarece este o destinație de vacanță destul de accesibilă românilor și din punct de vedere al costurilor și în ceea ce privește distanța.

Citeste mai mult.

Cele mai importante atracții antice pe care le puteți vizita în timpul sejurului în Egipt

Egiptul este o destinație de vacanță încântătoare, ale cărei atracții este aproape imposibil să le descoperiți pe parcursul unei singure călătorii. În Egipt veți descoperi numeroase situri arheologice, care datează de mii de ani, astfel încât dacă sunteți un turist pasionat de istorie antică Egiptul trebuie neapărat să se afle pe lista destinațiilor dumneavoastră de vacanță.

Citeste mai mult.

Preparate tradiționale pe care se merită să le încercați în timpul sejurului în Egipt

    Dacă este prima dumneavoastră vacanță în Egipt, cel mai probabil vă veți simți puțin copleșiți de climă, de diferențele culturale, dar și de preparatele tradiționale. Dacă cu temperaturile ridicate și diferențele culturale vă va fi mai greu poate să vă obișnuiți, în ceea ce privește mâncarea nu aveți niciun motiv de îngrijorare, deoarece preparatele egiptene sunt gustoase și hrănitoare.

Citeste mai mult.